.fb_iframe_widget span{width:460px !important;} .fb_iframe_widget iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }
Chili con pavo (curcan cu fasole și ardei)
Am scris în spaniolă (pavo înseamnă “curcan”) pentru că am făcut o alternativă la “chili con carne” unde se folosește vită. După ce a mâncat, copilul a zis că e bună, dar a întrebat dacă se poate face cu vită și ceva mai iute. Noi avusesem grijă să nu fie prea iute și să folosim o carne de curcan, ne gândeam la binele lui. Diferența aici o fac aromele provenite din condimente.
Suntem liberi să folosim ce vrem, dar pentru a ne apropia de gustul “tradițional” va trebui să fim generoși la cantitățile de condimente. Mergem spre boia de ardei (cât putem de iute) și chimion (cumin, în engleză). Dacă nu avem chimion putem folosi și chimen (Carum Carvi), aceste semințe de apiacee (înrudite cu pătrunjelul) fiind verișoare, să nu zic surori aproape gemene. L-am măcinat proaspăt, pentru avea mai multă “forță”. Am avut oregano (din păcate nu mexican) și foi de dafin, așa cum trebuie. Ceapa și usturoiul au venit de la sine.
Fasolea
În mod obișnuit se folosește o fasole roșie, noi am combinat și cu boabe de fasole pestriță, tot pentru diversitate. Am mers pe soluția rapidă, de la conservă fără BPA, cum sunt cele de la d’aucy. Fiind deja fiartă, ne scutește de o mare parte din timpul alocat preparării.
Carnea de curcan
Circulă mitul conform căruia carnea de curcan ar fi mai “curată” sau mai “bună” decât cea de pui. Cu excepția situației când avem curcan “de curte”, acest mit nu se confirmă. Furajele pentru curcani sunt similare cu cele pentru pui. Carnea poate fi ceva mai densă (mai tare), dar altfel diferențele nu sunt majore. Noi am folosit aici o carne tocată, mult mai slabă decât cea de vită pe care o găsim în magazine, deci cu o proporție mai mare de proteine, pentru că ele ne interesau.
Alte ingrediente
Am pus și ardei proaspăt și roșii (date la blender). Pentru a rămâne în America, porumb (în amestec, nu am avut nachos sau tortillas), avocado și coriandru proaspăt deasupra, după preparare. Nu sunt obligatorii, dar completează bine masa, mai ales dacă vrem să fie cât mai aproape de “complet”.