Salată cu cartof dulce și quinoa

Salată cu cartof dulce și quinoa

salata cu cartof dulce

salata cu cartof dulce

Această salată cu quinoa și cartof dulce este o varinată a salatei cu fasole roșie în loc de năut. Dacă o vrem chiar și mai “light” punem dovleac copt în loc de cartof dulce, reducem astfel semnificativ aportul de carbohidrați dar gustul rămâne aproape la fel: delicios.

Este mai proaspătă și cu mai puține calorii, se face foarte simplu, este tocmai bună când facem exces de carne. Proteinele vegetale (năut și quinoa) se combină foarte bine atât la gust cât și la profilul de aminoacizi. Ardeiul roșu vine cu vitamina C și un gust proaspăt, “fresh”.

Ingrediente

După posibilități: năut și quinoa (eu am folosit de la conservă, d’aucy), cartof dulce (sau dovleac), ardei kapia, pătrunjel, lămâie, ulei de măsline, pasiune, dragoste, devotament pentru alimentația sănătoasă. În proporțiile preferate.

Quinoa

Quinoa

Atât quinoa cât și năutul “al vapore” de la d’aucy (click pentru a putea comanda) sunt gătite deja perfect și cutiile mici reprezintă o porție serioasă (sau două porții de “gustare”). Conserva nu are BPA, deci este sigură și pentru copii.

Cartoful dulce sau dovleacul vor trebui, în mod evident, fierte sau coapte. Se amestecă, se pune dressing-ul și… se savurează.

Pentru volum putem adăuga un “pat” de salată iceberg. Eu folosesc direct spălată și tăiată, de la Eisberg (se găsesc, “la pungă”, în supermarketuri). Personal o prefer și pentru textură, crocantă, proaspătă, se îmbină bine cu orice alte ingrediente, având un gust relativ neutru.

eisberg

eisberg

Alte ingrediente (condimente), pot fi adăugate după preferință. De exemplu, usturoi la “dressing”. Acest sos din imagine are usturoi, ulei de măsline, zeamă de lămâie.