Supa asiatica tailandeza: Ramen, curry, coriandru, tofu si ciuperci Shiitake

Deja v-am lasat reteta din titlul articolului de azi si va asigur ca nu veti regreta deloc daca veti incerca acest preparat deosebit de gustos din gastronomia asiatica. Folosim cateva ingrediente specifice bucatariei asiatice si impreuna realizam o super supa asiatica de care va puteti bucura acasa, alaturi de toti cei dragi si care iubesc mancarea tailandeza.

Iata de ce ingrediente aveti nevoie pentru a pregati aceasta supa asiatica tailandeza acasa:

  • un pachet de taitei ramen la punga (folosim doar taiteii)
  • 3 fire de coriandru sau patrunjel
  • sucul unei limete (lamaie verde)
  • 6-7 ciuperci Shiitake spalate si inmuiate in apa timp de 1 ora minim
  • 200 de grame de tofu
  • 2 lingurite de pasta de curry sau pudra de curry
  • 2 fire de ceapa verde
  • 4 linguri de sos de soia
  • fulgi de ardei iute sau ardei iute proaspat
  • 1 morcov
  • 1 ceapa alba

Cum se pregateste aceasta supa asiatica tailandeza delicioasa:

  1. Fierbem ceapa si morcovul tocate cuburi mari intr-o oala de apa. Le scoatem si le dam deoparte. Avem nevoie de supa clara gustoasa.
  2. In supa adaugam si ciupercile shiitake inmuiate bine de tot, spalate si clatite. Le lasam la fiert minim 25-30 de minute. Le lasam in supa.
  3. In supa adaugam pudra de curry sau pasta de curry, care poate fi picanta sau nepicanta.
  4. Mai adaugam taiteii ramen si ii lasam sa fiarba exact cat scrie pe pachet si apoi stingem focul.
  5. In supa cu focul stins vom adauga tofu taiat cuburi, ceapa verde tocata frumos (pe diagonala), sos de soia, coriandru sau patrunjel.
  6. Servim fierbinte sau caldut 🙂

Da, supa asiatica tailandeza este absolut delicioasa si se prepara super rapid. Aveti nevoie de ciuperci Shiitake daca doriti gustul asiatic suprem, cel mai mult umami din lume 🙂 Umami este aroma cea mai delicioasa, considerata a fi identificata in ciuperci, in unele tipuri de branzeturi si in alte cateva ingrediente culinare deosebite. Se pare ca in Shiitake, umami este la nivel ridicat.

Sper sa incercati aceasta supa asiatica delicioasa si sa o potriviti voi in functie de cat de picanta vreti sa iasa. Eu am pasta de curry picanta asa ca nu mai pun ardei iute. Am si pasta de curry nepicanta, asa ca daca as folosi-o, as mai adauga fulgi de ardei iute ca sa o fac picanta.

Spor la treaba, succes in tot ce faceti si va mai astept pe blog cu si mai multe retete culinare asiatice!