Combinații ciudate dar sănătoase

.fb_iframe_widget span{width:460px !important;} .fb_iframe_widget iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }

Combinații ciudate

combinații ciudate

combinații ciudate

De multe ori avem pană de idei sau de ingrediente atunci când ne este foame. Alteori vrem să încercăm ceva nou. Și este bine să facem asta, să învățăm ce ne place. Câteodată avem și surpriza că rețeta noastră revoluționară este, de fapt, cunoscută sau chiar tradițională în alte culturi culinare. Râdeam de un prieten că punea brânză în supa de linte și apoi mi-am adus aminte că bucătăria indiană folosește această combinație.

Ce urmărim?

Pe primul loc este compoziția macronutritivă a combinației respective. Adică să ne încadrăm în ținta de calorii, proteine, grăsimi, carbohidrați, fibre. În imagine au ajuns niște file-uri de sardine și niște fasole cu bob mare. Pe lângă omniprezenta salată. Mai stropim cu puțin ulei de măsline și avem o masă aproape completă.

Am avut o salată “Din Grădină” de la Eisberg (are și praz) iar pentru fasole am pus direct din conserva fără BPA de la d’aucy.

Gustul și digestibilitatea sunt la fel de importante. Nu am putea susține pe termen lung un sistem de alimentație care să ne provoace silă sau greață. Deci analizăm atent gustul și modul în care corpul nostru digeră combinația respectivă. Pentru a putea analiza gustul alimentelor propunerea mea este să mâncăm cât mai disociat și conștient. Asta presupune și evitarea potențiatorilor de aromă și a aromelor artificiale, puternice.

Efectele pe care le evaluăm apoi sunt nivelul de energie și apetitul. Dacă mâncarea respectivă ne dă energie și ne face să ne simțim bine, atunci este bună. Dacă apoi putem controla ușor apetitul pentru a ne încadra în caloriile zilnice, iar, este bine.

Pe termen mediu putem evalua și analizele medicale, nivelul de grăsime din corp, masa musculară, frecvența problemelor de sănătate (inclusiv viroze, infecții, care arată starea imunității).

Iar pe termen lung vom fi cu toții morți, deci rămâne ca statisticienii să stabilească dacă a fost bine ce am făcut iar AI-ul să preia și el datele pentru a le corobora cu informația genetică și a furniza generațiilor viitoare soluții verificate și cu rezultate sigure. Deci aceste combinații ciudate pot fi mâncarea viitorului.