Taurina

.fb_iframe_widget span{width:460px !important;} .fb_iframe_widget iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }

taurina

Taurina este bună!

Taurina a devenit spaima internetului, din cauza includerii ei în băuturile energizante. Pentru că are și un nume ciudat, cine nu s-a obosit să se informeze, poate răspândi povești cu zmei despre această substanță absolut benefică și chiar necesară în dieta noastră. Felinele (cum sunt pisicile) nu pot supraviețui fără taurină. Dar își pot fabrica singure vitamina C (spre deosebire de noi). Deci mâncarea pentru pisici și câini poate fi îmbogățită cu taurină.

Omul poate produce o anumită cantitate însă dieta reprezintă și ea o sursă majoră, în special la cei care au fructe de mare, carne sau pește în dietă. Este prezentă și în laptele matern. În sursele vegetale sunt cantități foarte mici.

Ce este taurina?

Taurina este considerată un aminoacid atipic. Atât datorită formulei chimice (este un acid aminosulfonic) cât și a faptului că nu intră în componența proteinelor. Apoi, este un aminoacid neesențial (corpul nostru îl poate produce). Totuși, ca și pentru alți aminoacizi, sunt situații când producția proprie nu este suficientă, el devenind “condiționat-esențial”.

A fost izolată prima dată în 1827 din bila de bovine (taur), de aici și numele. Bila este lichidul secretat de ficat. Denumirea nu are legătură cu lichidul seminal, deși se poate găsi și acolo, în cantiâți mici. Tot așa, cu efecte benefice pentru fertilitate. În corpul uman circulă o cantitate de aproximativ 70g de taurină (la o persoană de 70kg.). Se găsește în special în ficat, intestine, ochi, mușchi (inclusiv inimă), creier. Deci probabil că este nevoie de ea.

Surse naturale de taurină

Într-o dietă obișnuită se pot regăsi câteva sute de miligrame de taurină. Sursele cele mai bune sunt scoicile, carnea, ficatul, peștele, crustaceele. Gătirea reduce conținutul de taurină într-o oarecare măsură, dar fără semnificație într-o dietă diversă.

Sursele vegetale sunt practic insignifiante. Vegetalele (ca și ouăle sau lactatele) nu pot fi considerate sursă de taurină.

De ce este inclusă în băuturile energizante?

Pentru efectele sale benefice pentru sistemul nervos și inimă. Abuzul de cofeină poate da efecte secundare negative pe care taurina să le țină sub control. Altele sunt problemele în băuturile energizante, nu taurina (zahărul, cofeina, îndulcitorii, aromele și alte chimicale).

Suplimentarea cu taurină

La animale s-au evidențiat diverse probleme cauzate de lipsa taurinei în cantități suficiente. La om este mai greu, pentru că suntem agresați de nenumărați factori de stres, deficiențe nutriționale, otrăvuri, poluanți etc.

Sinteza de colagen (recuperare după accidentări, intervenții chirugicale, prevenirea îmbătrânirii pielii)

Sistemul nervos și ochii (calmare, neuroprotecție, prevenirea degenerării, combaterea depresiei și anxietății, brain-fog)

Echilibrul electrolitic (combaterea deficitului de magneziu în organism)

Detoxfierea ficatului, bila lenesă și anti-aging

Sănătatea inimii și vaselor de sânge

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5933890/

https://www.science.org/doi/10.1126/science.abn9257

https://www.spandidos-publications.com/10.3892/etm.2023.12211

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16177476/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37836520/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18305447/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35334949/

https://e-enm.org/journal/view.php?doi=10.3803/EnM.2022.1443

https://www.mdpi.com/1420-3049/26/16/4913

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28580833/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8152067/

Este o idee bună să suplimentăm cu taurină dacă nu avem alimente de origine animală în dietă (vegetarieni, vegani). Chiar dacă un astfel de nutrient, cu nenumărate beneficii, nu este ajutat și de suficiente studii științifice. Dar cele care sunt pot fi utile cuiva care vrea să evalueze această oportunitate. Nu este suficient să te uiți la vreun influențăr pe social media sau să frunzărești wikipedia. Nici chat GPT nu prea este de ajutor în astfel de domenii. Trebuie să mergi ceva mai adânc, dacă ai neuronii necesari.

Doza obișnuită este de 500-1000mg pe zi dar se poate urca, în condiții de siguranță și până la 3-6g pe zi. Poți comanda aici taurină, precum și alte suplimente de calitate.